Chipuri ale răului în lumea de astăzi Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu

Traducere: Ileana Scipione
Prefaţă: Gabriel Liiceanu

Descrierea cartii,
„Eu trăiesc scriind. Munca îmi organizează viaţa, mă apără de frustrări, de eşecuri, de obstacolele pe care le înfruntăm toţi în viaţa de zi cu zi. Munca îmi ordonează tot ce mi se întâmplă, bune şi rele, oamenii pe care îi cunosc, lucrurile pe care le văd, le citesc, le visez şi, desigur, mi le imaginez. Am ajuns chiar să am impresia că tot ce fac nu are, în ultimă instanţă, altă raţiune de a fi decât propria-mi muncă. Căci totul e determinat de pagina pe care o scriu, uneori cu imensă dificultate şi, în zilele minunate, cu oarece uşurinţă.“ (Mario VARGAS LLOSA)

Recenzia cartii,
„Spectacolul sejurului lui Vargas Llosa la Bucureşti s-a terminat. Mă aflu în dreapta lui şi îl văd din profil. E frumos, la cei 69 de ani ai săi. Stă uşor răsturnat pe spătarul scaunului, cu ochii închişi, şi ţine în mână cupa evazată a paharului cu vin roşu. Simt nevoia să-i mulţumesc, altfel decât printr-o simplă formulă, că a venit. «V-am privit în toate zilele astea. Cred că aveţi tot ce îşi poate dori un om.» Şi apoi îi spun ce mi-a trecut prin minte atunci când l-am văzut la aeroport, povestea cu frumuseţea zeului în crepuscul. Şi, deodată, masca superbiei pe care o ţinuse trei zile pe chip, masca celebrităţii sigure de ea îi cade. Şi, cu o tristeţe în glas pe care nu o au decât cei care, condamnaţi la propria lor ispravă, sunt învinşi de propria lor măreţie, îmi spune: «Dar sunt atât de bătrân, Gabriel, atât de bătrân!»“ (Gabriel LIICEANU)


Autorul cartii,

Mario Vargas Llosa
MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. „Literatura şi politica se exclud reciproc“, scrie Mario Vargas Llosa. „Scriitorul lucrează în singurătate, are nevoie de totală independenţă. Politicianul e total dependent, trebuie să facă tot felul de concesii, exact lucrul pe care scriitorul nu-l poate face.“ În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

Romane: Casa Verde (1966), Conversaţie la catedrală (1969), Pantaleone şi vizitatoarele (1973), Mătuşa Julia şi condeierul (1977), Războiul sfârşitului lumii (1981), Istoria lui Mayta (1984), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (1986), Povestaşul (1987), Elogiu mamei vitrege (1988), Lituma în Anzi (1993), Caietele lui Don Rigoberto (1997), Răatăcirile fetei nesăbuite (2006). | www.mvargasllosa.com